Bătaie generală la un meci de lupte din Germania. 20 de persoane au fost implicate

Un meci de lupte la nivel de juniori, desfășurat duminică în orașul Aachen, Germania, s-a terminat cu o încăierere la care au participat cel puțin 20 de persoane, după ce părinții celor doi competitori s-au luat la ceartă. Motivul? Fiecare și-a văzut copilul câștigător.

Scandalul a pornit după ce mama unui sportiv a intrat pe salteaua de lupte şi l-a împins pe adversarul băiatului său, susţinând că fiul său a câştigat partida, scrie Agerpres.

În replică, părinţii celuilalt sportiv au intervenit la rândul lor, iar până la implicarea şi a altor spectatori, de o parte sau alta, nu a mai fost decât un pas.

Potrivit poliţiei, încăierarea a lăsat în urmă doi răniţi, oamenii legii căutând-o pe femeia care a generat conflictul şi care a dispărut de la faţa locului, alături de băiatul ei, înainte de sosirea oamenilor legii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here