Oamenii au o compulsiune de a simula activitățile și comportamentele celorlalți în grupul lor social, dar de ce este asta? Constatările unui nou studiu pot schimba modul în care înțelegem empatia și fenomenele de contagiune emoțională și comportamentală.

Noi cercetări sugerează un mod diferit de a privi evoluția empatiei.
Empatia este o apariție complexă pe care cercetătorii o definesc uneori ca fiind “preocuparea pentru alții [și] împărtășirea și înțelegerea emoțiilor lor, determinând motivația de a le ajuta”.

În timp ce empatia poate să nu vină întotdeauna în mod natural, ea este legată de alte fenomene care apar mecanic și sunt legate de oglindirea comportamentelor sau emotiilor altor persoane.

Un exemplu este căsătoria contagioasă, deși unele comportamente potențial nesănătoase, cum ar fi ecopraxia (oglindirea involuntară a mișcărilor cuiva) și ecolalia (repetând cu entuziasm discursul cuiva), se încadrează și în această categorie.

Cercetările existente au analizat, în cea mai mare parte, diverse comportamente simulate ca un instrument de învățare socială, examinând situațiile în care oamenii adoptă oglindire într-un context social ca strategie de cooperare. Astfel de studii arată modul în care comportamentele imitative sunt utile în contexte în care cooperarea este preferabilă.

Acum, Fabrizio Mafessoni, de la Institutul Max Planck pentru antropologie evolutivă, din Leipzig, Germania, și prof. Michael Lachmann de la Institutul Santa Fe, din New Mexico, au început să exploreze rolul “strategiilor simulative” în afara potențialul lor mai evident ca instrument de adaptare.

Într-un nou document de studiu care apare în revista Scientific Reports, cei doi cercetători propun o nouă abordare de tip teorie a jocului pentru studiul strategiilor simulative care permite o explicație diferită de ce aceste strategii au evoluat la om.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here